CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 1038 / 2012
Dosar nr. 1086 / 2012
AVIZ
referitor la proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi pentru modificarea art.136 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară
Analizând proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi pentru modificarea art.136 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.219 din 04.12.2012,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată şi art.46(2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă, cu următoarele observaţii şi propuneri:
1. Proiectul de ordonanţă de urgenţă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea simplificării procedurii de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a reducerii duratei acesteia, precum şi modificarea art.136 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, în sensul prorogării termenului de preluare a atribuţiilor Ministerului Justiţiei referitoare la gestionarea bugetului curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor până la 1 ianuarie 2014.
Se propune, printre altele, în privinţa condiţiilor cerute pentru ocuparea unui asemenea post, reducerea perioadei de timp în care candidaţii au îndeplinit efectiv funcţia de judecător la curtea de apel sau de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel ori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la 5 ani la 3 ani. Totodată, din componenţa comisiei de concurs nu va mai face parte şi un psiholog, acesta urmând să participe, doar cu rol consultativ, la desfăşurarea probei interviului.
2. Urgenţa adoptării prezentului proiect este motivată, atât în nota de fundamentare, cât şi în preambul, de existenţa unui număr mare de posturi vacante (26) de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, determinată, în principal, de eficienţa scăzută a procedurii actuale de promovare în această funcţie, aspect care afectează în mod grav, atât funcţionarea în condiţii de normalitate a instanţei supreme, cât şi funcţionalitatea justiţiei ca serviciu public, incluzând celeritatea soluţionării cauzei.
În plus, se precizează că adoptarea măsurilor este justificată şi de necesitatea îndeplinirii urgente a obligaţiilor instituite prin Decizia Comisiei din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare şi de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei.
Referitor la modificarea art.136 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, şi aceasta are caracter urgent, dat fiind că, în prezent este prevăzut termenul de 1 ianuarie 2013 pentru preluarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a atribuţiilor Ministerului Justiţiei referitoare la gestionarea bugetului curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor.
3. Consiliului Legislativ i-a fost înaintat recent un proiect de ordonanţă de urgenţă cu un conţinut asemănător, avizat cu nr.977/27.11.2012.
Menţionăm că cele mai multe dintre observaţiile şi propunerile formulate anterior au fost însuşite în cadrul prezentului proiect care are, în plus, ca obiect de reglementare - reflectat şi în titlu - modificarea art.136 din Legea nr.304/2004.
4. La pct.8 al articolului unic, textul propus pentru alin.(1) al art.526 nu respectă prevederile art.49 alin.(2) din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora „o enumerare distinctă, marcată cu o literă, nu poate cuprinde, la rândul ei, o altă enumerare şi nici alineate noi”.
Propunem reformularea textului, în acord cu dispoziţia cuprinsă la alin.(3) al art.49, potrivit căreia „dacă ipoteza marcată cu o literă necesită o dezvoltare sau o explicare separată, aceasta se va face printr-un alineat distinct care să urmeze ultimei enumerări”.
La partea introductivă a alin.(1) al art.526, cuvintele „constă în” se vor înlocui prin expresia „se susţine din” (Proba scrisă ... se susţine din ... în funcţie de specializare ... drept civil ...; drept penal ...).
5. Având în vedere numeroasele intervenţii legislative suferite de actul normativ de bază, inclusiv cele aduse prin prezentul proiect, apreciem că ar trebui să fie prevăzută o normă de republicare a Legii nr.303/2004, după aprobarea prin lege a prezentei ordonanţe de urgenţă.
PREŞEDINTE
dr. Dragoş ILIESCU
Bucureşti
Nr.1038/5.12.2012